am realizat ca anul trecut 90% din pozele mele sunt poze in oglinda, dupa sală și in 2026 am de gând sa schimb asta cu o serie de self-portraits pe care chiar o voi numi “no one’s watching me” - because in fact no one is actually 🙃
așadar încep cu ceva simplu, acasă, în 20 de minute
ianuarie 2026
cu @toffica.iepurica ca invitat special
mai am un an pana la 30 si ma sperie un pic
dar gandit retrospectiv la intervalul asta 20 spre 29 - am invatat cateva lucruri pe care vreau sa le spun pe sleau, ca sigur rezonam majoritatea
nu te face mic ca sa te placa lumea. lumea te place pentru cine esti si nu te place tot pentru acelasi lucru - si e okay si asta. cea mai valoroasa validare vine de la tine
pasiunea si perseverenta bat talentul. dar fara structura si disciplina, pasiunea devine frustrare - si asta e mai putin spus.
de cine te inconjori e cel mai important lucru. a small circle is the best circle - oameni care știu să fie vulnerabili, care accepta feedback, care vor sa creasca și lângă care poți și tu să crești
oamenii nu spun mereu ce simt cu adevarat si nu se schimba daca nu vor ei - nu din dragoste, nu din rabdare, nu din cat ai tu de oferit. so leave the table when you’re no longer being served 🫡
poti fi si buna si ferma. blândețea nu e slabiciune si limitele nu te fac un om rău
parintii traiesc si ei viata pentru prima data, ca si tine. timpul cu ei e cel mai pretios.
daca nu stii sa stai cu tine in liniste, o sa cauti mereu ceva din exterior sa te umple. a fi mereu ocupat poate fi si un mecanism de evitare
misca-te, mananca bine - nu pentru cum arati, ci pentru cum te simti in corpul tau. diferenta e uriasa
si despartirile de prieteni dor la fel ca cele romantice. nimeni nu vorbeste despre asta.
uneori nu trebuie sa intelegi de ce. nu orice durere are o lectie, nu orice esec are un sens. sa cauti mereu un “de ce” e mai obositor decat sa lasi sa treaca.
și cel mai important - încă îmi caut curajul sa ma filmez și să mă expun cu moaca aici - poate reușesc anul ăsta ✋🏼
3 zile, 3 orașe siciliene - ultimul, dar nu cel din urmă Siracusa - un oras care suprapune straturi de istorie - greaca, romană, arabă, barocă - fără să te facă să fii copleșit de ele.. le poartă chiar firesc, ca pe ceva viu
am trecut pe fugă prin oraș, dar sincer m-aș întoarce acolo fiindcă simt ca e mai mult decât un popas în trecere
cc: @cafelutescu
3 zile, 3 orașe siciliene - Taormina a fost de departe cel mai impresionant, ofertant, obositor, incredibil dintre toate - am mers la pas tot orașul de sus până jos și a meritat din plin 🫡
am mâncat bine la Taverna Don Nino, am băut o granita la faimosul Bim Bar și am salutat toate pisicile de pe drum 🇮🇹
cc: @cafelutescu
3 zile, 3 orașe siciliene - Catania a fost primul și a fost vibe, foarte diferit față de celelalte două orașe și foarte diferit ca oraș ziua vs noaptea 🇮🇹
cc: @cafelutescu
Italia a venit ca o gura de aer proaspat. nu am mers pe traseele turistice, am ales sa ne pierdem pe poteci si stradute: un hike cu privelisti incredibile in Taormina, stradute din Catania, dar si momente de liniste intre stancile de pe mare in Siracusa. 3 zile, 3 orașe siciliene unde am mancat bine, am mers mult, am stat fara telefon.
toate astea m-au invatat sa respir, sa o iau mai usor si sa apas pedala cand e nevoie pregatindu-ma psihic si emotional pentru ce a urmat când am ajuns înapoi acasa 😮💨🫶🏻
uit mereu să iau pauze. nu pentru că nu am nevoie, ci pentru că mă prinde mirajul ăla subtil și periculos al lucrurilor care “trebuie făcute”. liste, taskuri, deadline-uri, bifat după bifat, ca și cum viața ar fi un to do infinit.
și mă trezesc uneori că am făcut o mie de lucruri, dar nu am fost nicăieri cu adevărat. nu am simțit, nu am stat, nu am respirat.
până când, din întâmplare sau din oboseală, iau o pauză. și în pauza aia nu se întâmplă nimic spectaculos, dar se întâmplă totul, de fapt.
pauzele nu sunt pierdere de timp, sunt exact locul în care îți amintești pentru ce faci tot restul. unde te reconectezi, unde încetinești, unde îți dai seama că nu ești aici doar ca să bifezi lucruri, ci ca să le trăiești.
poate că nu trebuie să facem mai mult. poate trebuie doar să ne oprim, din când în când, suficient cât să ne întoarcem la noi. 🙃
