motionARThoughts

✨🎬 SUNT AICI, RĂMÂI CU MINE! 🎬✨ Astăzi, 10 septembrie, de Ziua Mondială a Prevenirii Suicidului, lansăm online un scurtmetraj care spune tare și clar: 💛 „Conexiunea umană aduce lumină și speranță – și ea există!” 💛 👧 Despre film: Clara, 15 ani, se luptă în tăcere cu respingerea, abuzul emoțional și sentimentul de inutilitate acasă și la școală. Într-o zi, la un pas de o decizie fatală, un gest aparent minor îi oferă șansa de a-și continua viața. Scanând un cod QR din buzunarul hanoracului, intră în dialog cu un operator empatic de la Linia pentru Viață, care o ajută să își exprime durerea și să regăsească speranța pas cu pas 🌿💫. Scenariul scurt-metrajului a fost realizat sub atenta îndrumare a consultanților-experți din Asociația Telefonul Copilului șiAlianța Română de Prevenție a Suicidului pentru a accentua importanța reducerii stigmatizării și pentru a încuraja discuțiile deschise, care pot preveni pierderea de vieți. 💌 Resurse pentru sprijin emoțional: 📞 Telefonul Copilului: 116111 | www.telefonulcopilului.ro 🆘 Alianța Română de Prevenție a Suicidului: 0800 801 200 | www.antisuicid.ro 🌟 Despre proiect: Acest film independent aduce în prim-plan probleme reale ale adolescenților și încurajează dialogul deschis despre impactul abuzurilor emoționale și sănătatea emoțională. Este un proiect construit împreună cu adolescenți, profesori, părinți, psihologi și muzicieni, pentru a da voce celor care încă nu și-au găsit curajul cOMunicării. 💛 Mesajul nostru: Fiecare gest, fiecare voce contează. Împreună putem aduce lumină și speranță! 🙌✨ Sunt(em) la un e-mail sau DM distanță dacă vreți să ducem împreună, la firul ierbii, acest dialog atât de necesar. #SuntAiciRamaiCuMine #conexiuneaumana

🎬 La prima proiecție SUNT AICI, RĂMÂI CU MINE! din cadrul Festivalului Filmul de Piatra, fiecare membru al echipei a ales să împărtășească publicului propria TRĂIRE. Ce poate spune un film despre TRĂIRI neîmpărtășite? Sau ce pot ascunde tăcerile noastre? Pentru a face posibil acest dialog pe tema prevenției și a ideației suicidare în rândul adolescenților, filmul a fost construit împreună cu Asociatia Telefonul Copilului și Alianta Romana de Preventie a Suicidului. 🎬 DISTRIBUȚIA: • CLARA – Iside-Ștefania Bortă • PROFESOARA DE TEATRU – Daniela Baciu • OPERATORUL (Linia pentru Viață) – Sabina Brâu-Roș • DAN – Andrei-Casian Crăciun • ANA – Amalia-Alexia Nohai • ELA – Delia-Ștefania Cerchez • PROFESORUL DE MATEMATICĂ – Silviu Ștefan Pompaș • ADA – Andreea-Alexandra Mihalcea • DARIA – Maria-Alexandra Mormoe • MAMA – Renata Chindea • TATA – Fabian Nicolaie Măzăreanu • SORA – Teodora Alexandra Iacob 🎭 Spectacolul de teatru – „Efectul Colibri”: • ACTOR 1 – Teodora Goguță • ACTOR 2 – Gabriela Cojocaru • ACTOR 3 – Georgiana Anton • ACTOR 4 – Daria Maria Andronic 👥 FIGURAȚIE: Iustinian-Narcis Aparaschivei, Caterina Marariu, Teodora Goguță 🎥 Director de imagine: Andrei Ceobanu - Illusio 🎵 Muzică originală – film: Daniel Rudichi 🎶 Coloană sonoră – generic: „Gânduri (acustic)” Compozitori: Cristi Daniel și Trupa Lotus 🎤 Interpretare: Cristi Daniel & Inge Olaru 🎸 Versuri, chitară, voce: Cristi Daniel 🎻 Vioară, voce: Inge Olaru 🎹 Pian: Constantin Nica Acesta este un proiect de film independent semnat de motionARThoughts și Illusio, fără sprijin financiar extern.

„ATUNCI CÂND SIMȚI CĂ VIAȚA TE ÎMPOVĂREAZĂ, REAMINTEȘTE-ȚI CĂ DINCOLO DE ZIDUL INTERIOR, SUNT OAMENI REALI, EMPATICI ȘI INIMOȘI CARE DORESC SĂ TE ÎNSOȚEASCĂ ÎN CĂLĂTORIA TA INTERIOARĂ.”, iar alături de acest gând am identificat 3 resurse cu suflet mare, la care poți apela gratuit in momentele de impas interior - @telefonulcopilului / @antisuicid.ro „Atunci când te încurcă gândurile să exiști, SUNTEM AICI să le descurcăm ÎMPREUNĂ!”

hARTa lui Elian sau, mai bine spus, o altfel de călătorie pentru a ne înțelege mai bine „softurile” interioare, decodate sublim prin artă, în acest spectacol propus de echipa Teatrul GONG Sibiu , în cadrul Festivalului de Teatru de la Teatrul Tineretului Piatra Neamt . Vocea muzicală de întâmpinare ne-a călăuzit încă din primele clipe în starea h(e)ART-lui lui Elian. Invitația spre lectură a fost așezată chiar în primele gânduri ale personajului: „Poate că unii dintre voi nu își pierd vremea pe rețelele de socializare, preferând să stea în biblioteci.” „Elian este oare altceva sau altcineva? E prietenos cu toți vecinii lui, bipezi și patrupezi.” Este oare un fel de Alien pentru planeta societății în care trăim? Spectacolul devine o traducere ludică și lucidă despre dislexiei, accesibilă tuturor vârstelor. Este un spectacol pentru copii și oameni mari, pentru părinți, profesori și întreaga societate. O montare care aduce în focus acest atipic trăit și simțit din interiorul „softului” a-tipic al lui Elian și nevoia lui de a înțelege circuitele lumii exterioare, chiar și atunci când circuitele societății scurtcircuitează, prin duritate, psihicul tânăr. Vocile tăioase, transpuse auditiv din ecoul real al unor pedagogi obtuzi, răsună dureros: „Tu parcă plutești în altă lume! Stai jos! Insuficient! Să-ți fie rușine!” . Acest insuficient auzit repetat de un psihic tânăr poate dezmembra încrederea și stima de sine pe viață. Elian spune că citește mai bine în gând și că fiecare zi de școală este o aventură. Doar că, uneori, nu toate aventurile sunt și plăcute atunci când mergi singur prin pustiul învățării. Ați auzit de dislexie? Acel fenomen prin care cuvintele par că aleargă și nu reușești să le prinzi. Iar primii care reacționează cu rigiditate sunt, uneori, chiar oamenii , fără să își dea seama că în psihicul tânăr există un altfel de „soft”, care nu poate descifra din prima forma cuvântului. De multe ori am auzit de la suflete tinere că, atunci când trebuie să citească un text în fața clasei, a unei audiențe, cuvintele încep efectiv să galopeze, iar ele nu le mai pot prinde din urmă și se blochează. continuarea în comment ...

Într-o lume în care tot mai mulți aleg galopul în turmă, poate că adevăratul curaj rămâne acela de a-ți păstra chipul uman și lucid. Pornind de la această imagine asamblată, cu rinocerul și ursul care își fac un selfie împreună, în aplauzele spectacolului „Rinocerii” de Eugène Ionesco, în interpretarea Trupei Teatrului de Comedie din București - apare o întrebare firească: până la urmă, au făcut pace rinocerii cu ursul… sau doar au învățat să pozeze împreună pentru această epocă? Poate că „Rinocerii” nu vorbește doar despre nebunie, ci despre cât de ușor ne putem obișnui cu ea. „Trebuie să fii în pas cu epoca ta.” „Datoria îmi cere să îmi urmez șefii.” „Prefer marea familie universală.” Și totuși, undeva, prin zgomotul de turmă, rămâne vocea celui care spune: „Nu am să vă urmez.” Din acest moment începe, poate, libertatea asumată. Aș vrea să cred, la rândul meu, că da este posibil sa îți mai revendici această libertate asumată, fără să te trezești ars pe rug de societate și cei dragi din jurul tău. Eugène Ionesco ne amintește că: „A gândi contra timpurilor este eroism.” într-o epocă în care mulți aleg confortul conformării, și poate că cel mai mare act de rezistență este să rămâi lucid, sensibil și profund uman. Rinocerii pot părea puternici prin număr, prin elanul lor de turmă și prin zgomot, dar omul are ceva ce turma nu poate înțelege pe deplin: imaginația, compasiunea și sensul său uman construit prin curiozitate pe acest drum al vieții. „Nu este răspunsul cel care luminează, ci întrebarea.” Poate că adevărata victorie nu este să ucizi rinocerii, ci să nu devii unul dintre ei, sã nu uiți că dragostea nu este slăbiciune și că luciditatea nu înseamnă singurătate. Indiferent cât de absurdă devine lumea, umanitatea încă poate alege să rămână umană ,însă totul ține de alegerile noastre individuale, cu impact asupra a tot ceea ce ne înconjoară. Pentru că, până la urmă: „Nu e atât de dezgustător să fii om.”

Pentru iubitorii de patrupede, să știți că mai jos găsiți câteva postări interesante și despre artă. Să știți că arta modelează caracterele umane și interumane… Am observat, din numeroasele postări cu pisici și alte ființe, că au impact mai mare in social media, așa că mi-am rugat vecinul să stea la o fotografie, chiar dacă și-a uitat jobenul în casă. Totuși, a apucat să își ia papionul pentru cadrul de invitație către cultură la Teatrul Tineretului Piatra Neamt @teatrul.tineretului , în perioada aceasta. Azi avem „Rinocerii” și „Omul care aduce ploaia”. S-au anunțat niște ploi, dar poate nu plouă! Ne vedem la teatru! Un popor care nu investește în artă, cultură și educație este un popor „din topor”, chiar și cu o pușcă în dotare. PS: motanul este real, chiar din vecinătatea blocului meu. Mergea și el spre teatru ... către Doctorul ...

„Lucruri pe care le știu ca fiind adevărate” de Andrew Bovell , în regia lui Vlad Bălan , montat la Teatru din Oradea "Regina Maria", este unul dintre acele spectacole care nu îți oferă confortul unui final liniștitor, dar îți oferă ceva poate mai valoros: curajul de a privi adevărul dintr-o familie aparent tipică, cuprinsă însă, într-o complexitate emoțională tulburătoare. Dincolo de destrămare, pierdere, neputință și tăceri apăsătoare, spectacolul vorbește despre capacitatea umană de a merge înainte chiar și atunci când viața nu mai seamănă deloc cu ceea ce credeam că va fi. Despre felul în care iubirea nu dispare, chiar dacă ajunge să doară. Despre faptul că maturizarea nu înseamnă pierderea sensibilității, ci puterea de a continua să iubești după dezamăgire. Familia Price este o familie recognoscibilă. Una în care părinții au încercat să iubească „cum au știut ei mai bine”, iar copiii au crescut purtând atât protecția, cât și rănile acestei iubiri. Aici stă și forța textului lui Bovell: nu construiește personaje vinovate, ci oameni fragili, incapabili uneori să își exprime tandrețea fără control, frica fără agresivitate sau iubirea fără așteptări. Regia lui Vlad Bălan păstrează această umanitate până la capăt, fără artificii inutile și fără excese melodramatice. Totul respiră firesc, intim, aproape cinematografic. Spectatorul nu privește un spectacol „despre alții”, ci are senzația că asistă la propriile conversații intime și neterminate, la propriile absențe emoționale, la propriile despărțiri de ceea ce numea cândva „acasă”. „Lucrurile pe care le credeam adevărate nu mai sunt.” Extraordinară este și felul în care spectacolul surprinde acea sorginte peter-pan de a nu crește niciodată complet. Dorința disperată de a conserva ceva din inocență, din copilărie, din fotografia ideală a familiei perfecte. Personajele încearcă permanent să țină timpul pe loc, să salveze ceea ce deja se destramă, să rămână copiii de odinioară chiar și atunci când viața îi obligă forțati de împrejurări să devină adulții societății actuale, nu a societății prin care părinții s-au dezvoltat că ființe productive pentru a face față supraviețuirii pe drumul vieții.

Trei genii pe aceeași scenă. Mozart. Gigi Căciuleanu. Lari Giorgescu @larigiorgescu Și între ei există o lumină care transformă @unteatru într-o experiență aproape spirituală. „Eine Kleine Nachtmusik” este un manifest între lumi despre condiția omului de geniu și despre singurătatea creatorului absolut. Un poem scenic în care muzica lui Mozart nu se ascultă … ci se respiră, se dansează, se levitează. Gigi Căciuleanu creează aici un univers care depășește convențiile teatrului clasic. Un „teatru coregrafic” în care fiecare gest devine rostire, fiecare tăcere devine muzică, iar fiecare mișcare poARTă de sens. O creație 100% căciuleniană, construită cu rigoare, sensibilitate și o libertate artistică rară. „Om–Artist, Artist–Om, fără vârstă, Veșnic-Copil… Aici și Nicăieri, Acuma și Oricând…” Lari Giorgescu devine sunetul lui Mozart transpus în corp. O curgere continuă prin mișcare, care umple scena cu suflet și rost. Există în el o fragilitate luminoasă și o forță interioară care transformă fiecare secundă într-o experiență hipnotică. Privindu-l, ai senzația unui zburător fără aripi, care levitează prin fiecare mișcare cursivă și precisă. Iar asemănarea izbitoare cu Mozart face ca întreaga construcție scenică să capete o dimensiune aproape astrală, poate că o altfel de călătorie între prezent și trecut cu semințe roditoare spre viitor. Spectacolul este sublim. De o sensibilitate covârșitoare. O întâlnire rară între muzică, poezie, dans și Ființă. Mozart oferă simfonia Universului muzical. Căciuleanu creează filosofia mișcării. Lari Giorgescu devine puntea vie dintre lumi și suflete spre alte suflete. Și poate că acesta este marele miracol al spectacolului: faptul că publicul pleacă în Sine ancorat, după ce s-a privit pentru o clipă în oglinda Creatorului dintre lumi.

Întâlnirea cu Ilinca Stihi ( @ilincastihi ), regizor de teatru radiofonic, a fost absolut revelatoare pentru mine. A fost o încântare să o ascult vorbind despre experiența ei profesională, despre această dimensiune a teatrului radiofonic, despre libertatea infinită pe care ți-o poate oferi o astfel de producție, dar și despre provocările profesionale din această industrie. La rândul meu, ca regizor de film, toate aceste dialoguri aduse de Teatrul Tineretului Piatra Neamt în cOMunitatea noastră din Piatra Neamț sunt pentru mine precum nectarul florilor, pentru că astfel am ocazia să aflu mai multe despre experiențele și emoțiile celor asemenea mie , creatori între mai multe universuri, între imaginar și real. Regizorii sunt precum niște călători între lumi, care au nevoie de claritate și de infinitate în imaginație, pentru a le putea așeza într-un întreg. Lumea aceasta a creatorilor poate părea simplă, însă aceste călătorii între real și imaginar sunt foarte intense, uneori năucitoare, doar pentru încă o clipă de oglindire prin artă a unor trăiri, realități și povești. Pentru că poveștile, indiferent cum sunt spuse, au acest efect terapeutic asupra psihicului uman. Libertatea imaginarului spectatorului prin teatrul radiofonic este mult mai mare, redată prin mijloacele de expresie sonoră prin care este construit de regizorii de teatru radiofonic. Acest domeniu nu este foarte popular în România, este adevărat, chiar dacă și eu, la rândul meu, am crescut cu teatrul radiofonic și cu poveștile ascultate la pick-up, adorând să călătoresc prin imaginar. Las atașate și câteva note așezate în cOMunicatul oferit de echipa Teatrul Tineretului, oamenii nevăzuți în lumină, dar care, în fiecare zi, ne reîmprospătează memoria cu ceea ce s-a întâmplat în ziua precedentă. MEDALION ILINCA STIHI Întâlnirea „Cuvinte despre scenă și creație” a adus aseară la Sala Rotondă pe Ilinca Stihi, regizoare la Teatrul Național Radiofonic al Radio România, un nume important, la nivel european, în lumea spectacolului radiofonic. A moderat Tamara Constantinescu. ( continuarea în comment )

„Lecția” despre sindromul profesorului torturat de incultură este asamblată într-un univers pop-art bidimensional, atât prin scenografie, cât și prin jocul actorilor, construit permanent între grotesc și vulnerabilitate, între absurdul clasic și trauma familială generată de o educație violentă. „Lecția” lui Eugène Ionesco, în regia lui Bobi Pricop, montată la Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, nu mai este doar o demonstrație a absurdului didactic și a mecanismelor autorității intelectuale, ci se transformă într-o radiografie neliniștitoare a violenței afective ascunse sub masca educației, a grijii și a protecției educaționale. Dacă textul lui Ionesco vorbea despre limbaj ca instrument de dominație, Bobi Pricop mută centrul de greutate spre spațiul domestic, acolo unde controlul emoțional devine o formă subtilă de anihilare prin dominare. Pentru profesori, acest spectacol poate funcționa ca o oglindire fidelă a unor realități întâlnite la clasă: meditații, tensiuni, epuizare și acel exercițiu continuu de răbdare în fața ridicolului născut uneori din prea multă in-cultură alimentată de online și superficialul zilelor noastre. Spectatorul devine martorul unei lumi artificiale, unde decorul funcționează ca o casă de păpuși toxică, iar personajele par condamnate să repete aceeași lecție la nesfârșit. Geometria perfectă a spațiului nu induce confort, ci creează senzația unui laborator afectiv în care fragilitatea este permanent controlată, declanșând o apăsare psihică aproape sufocantă. Cel puțin aceasta a fost senzația resimțită pe parcursul întregului spectacol: un disconfort interior constant, generat de o presiune intrapsihicã subtilă și apăsătoare. Spectacolul respiră prezent. Profesorul nu mai este doar figura grotescă a autorității academice, ci imaginea adultului incapabil să iubească altfel decât dominând. Lecția se transformă într-un proces de remodelare identitară, într-o formă de dresaj emoțional executat cu o politețe înfiorătoare din partea adultului. Totul e precum picătura chinezească ... până te ucide mental.

cOMunicatul Teatrul Tineretului Piatra Neamt despre întâlnirea cu Sir Lordul teatrului românesc, Andrei Șerban STEAUA LUI ANDREI ȘERBAN, DEZVELITĂ PE ALEEA PERSONALITĂȚILOR Andrei Șerban a primit miercuri seara, 13 mai, o stea pe Aleea Personalităților din Piatra-Neamț, în cadrul ediției a 37-a a Festivalului de Teatru. Ceremonia a avut loc în fața Teatrului Tineretului, locul în care, în 1966, student în anul III la IATC, monta prima lui premieră, Arden of Feversham. De atunci, Șerban a montat în 39 de țări, pe cele mai mari scene ale lumii -de la Metropolitan la La Scala, de la Comédie-Française la Lincoln Center. Înainte de dezvelire, primarul Adrian Niță i-a oferit lui Andrei Șerban o plachetă de onoare: „Chiar dacă spiritul dumneavoastră aparține întregii lumi, această stea rămâne aici ca o ancoră de recunoștință." Managerul Teatrului Tineretului, Andrei Merchea, a continuat: „Sunt seri în care teatrul înseamnă spectacol și sunt seri rare în care teatrul devine memorie vie. Avem alături un artist care nu a schimbat doar estetici teatrale, ci felul în care generații întregi au înțeles libertatea, adevărul și riscul în teatru. Domnul Andrei Șerban este unul dintre acei mari creatori pentru care teatrul nu a fost niciodată simplă reprezentație, ci o formă profundă de căutare umană și spirituală." Vizibil emoționat, Șerban a răspuns scurt, despre revenirea acasă: „Sunt emoționat. Nu am mai lucrat în Piatra Neamț de când aveam 22 de ani, un timp foarte, foarte lung. Revenind acum și revăzând teatrul, pe care l-am recunoscut imediat, mi-am dat seama ce a însemnat pentru mine să fiu aici, într-un teatru al tineretului, într-un teatru al energiei aproape adolescente, plină de vise, plină de forță, plină de speranță și plină de fericire. Eram foarte fericiți să fim în teatru. Aceste sentimente m-au acompaniat în cursul întregii mele vieți, pe trei continente, dar nu am uitat niciodată de unde am plecat."

Lordul Teatrului Românesc, Andrei Șerban, regizorul-reper prin stil și tact, a fost invitat cu spectacolul montat la Teatrul Nottara @teatrulnottara din București, „Doctorul”, în cadrul festivalului de teatru de la Piatra Neamț, @teatrul.tineretului . Am simțit această invitație ca și cum ai aduce trupa Queen , cu tot cu Freddy Mercury, la Piatra, în toată energia acestei întâlniri culturale. Aleg să vă recomand să vedeți spectacolul în realitate și fiecare dintre dumneavoastră să își formeze propria părere. Aleg să trăiesc prin emoția acestei întâlniri culturale și prin bucuria regăsirii cu actrița Isabela Neamțu și Laura Vasiliu, ambele născute și crescute în sufletul cOMunității din Piatra Neamț. Aleg să mă bucur de o trăire incomensurabilă oferită de întreaga echipă de actori ai Teatrului Nottara, care a pătruns, prin fiecare simțire, ADN-ul personajelor. Aleg să îmi formez părerea doar pentru mine, pentru a vă oferi libertatea să vă oglindiți individual, prin propria sensibilitate, starea și mesajul spectacolului. Am ales ca înainte de spectacol să nu mă documentez absolut deloc despre el, pentru a nu-mi bruia și influența percepțiile, pentru a pătrunde în curat prin etica dintre viață și moarte, alegerile care fac, de fiecare dată, diferența. Aplauze din toată inima întregii echipe a Teatrului Nottara pentru această producție emblematică despre conștiința și morala umană, alături de acest Lord al teatrului românesc, Andrei Șerban. DOCTORUL de Robert Icke adaptare liberă după „Profesorul Bernhardi” de Arthur Schnitzler traducerea: Irina Velcescu Distribuția: • Ruth Wolff – Ada Navrot • Preotul / Tatăl – Gabriel Răuță • Sami – Cristina Juncu • Charlie – Laura Vasiliu • Hardiman – Isabela Neamțu • Cyprian – Luminița Erga • Copley – Adrian Nicolae • Murphy – Șerban Gomoi • Flint – Sorina Ștefănescu • Rezidentul – Tudor Cucu-Dumitrescu • Roberts – Raluca Jugănaru • Percuție – Daniel Varga Echipa artistică și tehnică: • Regia – Andrei Șerban • Regizor asociat – Daniela Dima