Monitorul de Cluj

@monitorulcj.ro

Scriem zilnic despre tot ce e important pentru tine.
Followers
2,817
Following
48
Account Insight
Score
29.6%
Index
Health Rate
%
Users Ratio
59:1
Weeks posts
🌳🌸Proiectul Parcului Primăverii din cartierul Mănăștur rămâne blocat, deocamdată, din cauza procedurilor de expropriere a unei benzinării aflate pe terenul vizat de investiție. Subiectul a fost abordat într-o conferință de presă susținută de primarul Emil Boc și viceprimarul Dan Tarcea. Reprezentanții administrației locale au explicat că procesul este complicat din punct de vedere juridic, întrucât legislația privind exproprierea unei benzinării este neclară și nu există precedente similare la nivel național. În prezent, municipalitatea trebuie să refacă raportul de evaluare și să coreleze documentațiile necesare pentru a putea continua demersurile legale.
3 0
2 days ago
🏗️ A fost semnat contractul pentru modernizarea Podului Garibaldi. Noul pod va avea 4 benzi de circulație, piste pentru biciclete și trotuare moderne pentru pietoni. Înainte de demolarea actualei structuri, va fi construit un pod provizoriu pentru menținerea traficului în zonă. 📍Investiția se ridică la aproximativ 8 milioane de euro. Cum va arăta noul pod, vedeți în acest reel 🔽
5 0
2 days ago
🎸🎤România merge în finala Eurovision 2026! Alexandra Căpitănescu s-a calificat în urma semifinalei desfășurate joi seară la Viena, cu piesa „Choke Me”. Reprezentanta României s-a numărat printre cele 10 țări votate de public și jurii pentru marea finală de sâmbătă.🥳 Țările calificate din semifinala de joi sunt: Bulgaria, Ucraina, Norvegia, Australia, România, Malta, Cipru, Albania, Danemarca, Cehia Finala Eurovision 2026 va avea loc pe 16 mai, la Wiener Stadthalle din Viena, Austria. ✨
27 0
2 days ago
💔 „Șepcile roșii” au fost la un penalty distanță de Cupa României… După 120 de minute de luptă, suflet și emoții la Sibiu, Universitatea Cluj a pierdut finala cu Universitatea Craiova la loviturile de departajare. Atmosfera făcută de fanii clujeni a fost însă de nota 10, iar „U” a arătat încă o dată că are una dintre cele mai frumoase galerii din țară. 🖤🤍 Nu a fost să fie cupa anul acesta pe Someș, dar povestea continuă. Duminică urmează revanșa în SuperLigă.🔥🧨
28 0
3 days ago
🚨 Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, reținut de procurori, potrivit unor surse judiciare. Ancheta este coordonată de Direcția de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, iar dosarul ar viza infracțiuni de fals intelectual și uz de fals. Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, Mihai Savin ar fi emis retroactiv un ordin de misiune pentru un angajat al Autorității Vamale care fusese oprit de polițiști după ce ar fi circulat cu viteză și ar fi folosit ilegal girofarul. Documentul ar fi avut scopul de a justifica deplasarea ca fiind una oficială și urgentă. Mihai Savin fusese numit la conducerea Autorității Vamale Române în ianuarie 2026, prin decizia premierului Ilie Bolojan. Între timp, PSD îi cere demisia lui Ilie Bolojan și susține că acesta trebuie să își asume răspunderea politică pentru numirea făcută. Social-democrații afirmă că decizia ar fi fost luată fără consultarea partenerilor din Coaliție.
1 0
3 days ago
Not Even Hell s-a format din prietenie și dintr-o pasiune comună pentru muzică, nu din dorința de faimă. Trupa clujeană Not Even Hell a atras atenția după ce a obținut locul 3 la prima ediție Amplify Rock Contest, un concurs național dedicat exclusiv creațiilor originale ale liceenilor. 🎸 Membrii trupei Victor Mârza – voce & chitară (clasa a XI-a, Colegiul Național „George Barițiu”) David „Somi” Simon – chitară (clasa a XI-a, Colegiul Național „George Barițiu”) Cătălin Moldovan – tobe (clasa a XII-a, Liceul Teoretic Elf) Miltiadis Mitiletis – bas (anul II, Facultatea de Construcții – UTCN) 🎶 Cu piesa originală „Everyone Dies”, Not Even Hell a urcat pe podium într-o competiție care a eliminat complet cover-urile și a pus accent pe identitatea artistică a fiecărei trupe. Stilul lor combină influențe de melodic death metal, metalcore și groove metal, cu un sound agresiv și coerent. 📍 Proveniți din Cluj-Napoca, cei patru îmbină școala cu repetițiile și concertele, iar planurile lor includ lansarea unui EP și, ulterior, a unui album.
23 0
3 days ago
Coregrafia “Peluzei Nord Craiova” la finala Cupei României. FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova
13 0
4 days ago
Coregrafia Peluzei “Șepcile Roșii” la finala Cupei României. FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova
42 0
4 days ago
⚽️Imnul României a răsunat pe stadion înaintea fluierului de start al finalei Cupei României. FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova
6 0
4 days ago
Momentul în care Alex, băiatul de 5 ani dispărut la Sibiu, a fost GĂSIT după două nopți singur în pădure
211 3
4 days ago
FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova Finala Cupei României!
12 0
4 days ago
Galeria celor de la FC Universitatea Cluj pregătită pentru finala Cupei României. FC Universitatea Cluj - Universitatea Craiova
252 4
4 days ago