„Nu încetați să credeți în voi înșivă! Încrederea, disciplina și pasiunea de a vă urma visele vă vor răsplăti, indiferent de drumul ales.” Acesta a fost mesajul lui
@andreipavel74 , fost număr 13 ATP, către elevii școlii noastre, în cadrul celui de-al doilea podcast
@hermann.oberth.schule din seria „Mă întorc de unde am plecat”.
Înainte de autografe, elevii noștri, inclusiv practicanți de performanță ai tenisului și ai altor sporturi, au avut șansa să afle de la Andrei Pavel ce înseamnă top 20 mondial, cum te pregătești pentru un meci important, cum îți gestionezi emoțiile și cu ce mentalitate revii după o accidentare.
Cu empatie, răbdare și lecții de viață din cariera sa de jucător și antrenor, Andrei Pavel le-a vorbit copiilor – uneori și în germană! – despre provocările unui sport individual, unde, spre deosebire de cele de echipă, singurul sfătuitor în timpul jocului ești tu însuți.
La 20 de ani de la victoria memorabilă împotriva lui Andy Roddick în Cupa Davis, după o revenire de la 0-2 la seturi și salvarea unei mingi de meci, Andrei Pavel le-a vorbit elevilor despre mândria de a juca pentru România, importanța familiei și a anturajului, dar și despre cum e să ai o victorie în fața lui Federer.
Mulțumim,
@andreipavel74 , pentru vizita în campusul nostru și pentru dialogul inspirațional cu elevii!